Când am creat acest blog am gândit o secțiune numită ”Oameni”. Gândul meu este să promovez oameni cu idei faine în acest domeniu și pe deasupra să reușim să facem acest domeniu cât mai fain posibil, să-i ajutăm pe cei deja activi, pe cei care se gândesc la acest lucru și bineînțeles pentru cei pasionați.

Ei bine, încep cu Vali Șerban, om fain alături de care am colaborat la câteva evenimente mai mici dar întotdeauna a fost o plăcere să-l văd. Ei bine, omul a pornit recent un proiect super fain (Ospitalierii.ro) pentru industria noastră și am zis că este potrivit să fie primul om despre care să povestesc. Așa că am povestit puțin, online, fiindcă el nu e prin Cluj și am avut câteva curiozități legat de proiect, curiozități pe care le aveți mai jos.

De unde ideea de Ospitalierii.ro?

VȘ: Era vara anului 2016 și eram Bar Supra-Manager la Music Travel Festival din Timișoara. Practic era prima mea experiență importantă de management de bar/festival. Habar n-aveam în ce m-am băgat și așa am reușit să-mi albesc destul de serios părul :)).

Dar să trecem la subiect. Chiar dacă festivalul se desfășura în Timișoara, am preferat să construiesc echipa de barmani cu oameni pe care îi cunoșteam din Cluj. Oameni harnici și faini, dar o parte dintre ei erau “cititori” de seamă, iar eu speram că sunt de partea mea și mă pot baza pe ei. Nici o șansă. Într-adevăr, a fost un fiasco general pentru toată lumea și am înțeles că e nevoie de câteva shoturi ca să treacă tura mai ușor, dar nu litrii de Jagger și Cuba Libre. A doua zi, negru de supărare, eram hotărât să-i trimit frumos la Kolosvar să continue petrecerea pe banii lor. Dar ce să vezi, eram în Timișoara și nu aveam la cine apela într-un timp atât de scurt. Resemnat fiind, m-am gândit cred că jumătate de zi la “cât de fain ar fi fost să existe o aplicație sau un site unde poți recruta personal HoReCa repede și să vezi și ce feedback are de la alți angajatori”

Și iată, după 4 ani, am reușit să lansez www.ospitalierii.ro. Sunt fericit!

Cat de dificil a fost procesul? (retin ca în vara lui 2019 ne-am întâlnit și mi-ai povestit despre idee)

VȘ: Dacă mă întrebai acum o lună despre asta, cred că mă plângeam puțin. Dar când îți vezi munca online și reacțiile primite, toate experiențele negative dispar.

Anul acesta am realizat că atunci când crezi cu adevărat în ideea ta, obstacolele sunt mult mai mici și găsești soluții pentru orice dificultate.

Până acum, a fost un roller-coaster de emoții și gândește-te că munca de abia începe.

Când m-am pornit cu proiectul, eram pregătit să mă confrunt cu obstacole, dar când nu ai experiență în antreprenoriat, chiar dacă găsești multă informație online despre asta, tot ajungi să faci greșeli.

Cred că cel mai dificil mi s-a părut faptul că oamenii au obiceiul ăsta de a promite lucruri de care nu se pot ține de cuvânt și rămâne doar intenția bună și așa am învățat să nu mai am așteptări de la nimeni.

Însă cea mai mare satisfacție o am fiindcă am participat în Guerrilla Camp 2 (accelerator de business-uri), competiție organizată de Radio Guerrilla. A fost momentul în care am realizat că este pe bune ce fac și am simțit pentru prima dată presiune. Nu mai era doar o joacă, trebuia să încep să gândesc ca un antreprenor… încă o fac. Deadline-uri, live-uri la radio, etape eliminatorii, avocați, birocrație. Am învățat enorm în acea perioadă și m-a pregătit pentru ceea ce urmează.

Câte persoane sunteți în echipă?

VȘ: Stai așa să număr. Eu, Cristina (GDPR), Paul (Investitor/Consultant), Iulia (Graphic Design), Radu de la Zimbri Design (web design). Deci 5 de sine stătători și mai sunt în discuții cu Paula și Tică pentru content. Și vreau să le mulțumesc tuturor. Am ajuns până aici datorită lor.

Pe parcurs, am fost sprijinit și de băieții de la Breasla Barmanilor (CJ). Cam tot ce fac în acest proiect va trece prin mai multe filtre.

Cu această ocazie fac un apel pentru toți cei care ar vrea să se implice în acest proiect, sunt bineveniți în echipa noastră. Noi ne-am propus să devenim un reper pentru industria ospitalității și e nevoie în spate de o echipă de profesioniști pentru a ajunge acolo.

… ne poți contacta pe adresa contact@ospitalierii.ro 😉

Oare platforma ospitalierii.ro are/va avea și alte utilități decât cea de recrutare?

VȘ: Instrumentul principal al platformei este într-adevăr recrutarea de personal care este de fapt o bază de date cu angajatori, locuri de muncă și personal HoReCa. În curând vom adăuga și secțiunea de furnizori HoReCa, care va fi tot o bază de date.

Despre secțiunea de furnizori este important de menționat ca va fi o oportunitate de promovare pentru cei care oferă consultanță, traininguri, cursuri sau management.

Partea faină este că angajații (candidații) nu trebuie să folosească un CV standard Europass, ci trebuie să își construiască un profil personalizat pentru fiecare meserie unde se vor afișa doar informații relevante pentru HoReCa, iar angajatorii pot lăsa recenzii pentru foștii angajați. Ne dorim să construim o comunitate de profesioniști.

Pe lângă recrutare și furnizori, facilităm accesul la informație prin articole, știri, podcasturi, ghiduri pentru începători, ghiduri de bune practici, evenimente HoReCa, și competiții.

Menționez că aceasta este versiunea 0 a proiectui și mă refer la site-ul web. Sperăm să atragem investitori pentru a dezvolta versiunea finală.

În concluzie, ambiția este foarte mare și practic vom încerca să înglobăm aproape tot ce ține de industria ospitalității pe www.ospitalierii.ro.

Cum funcționează? Utilizatorul trebuie să plătească pentru serviciile platformei?

VȘ: Nu. În prima fază de dezvoltare este gratuită pentru toată lumea pentru că trebuie să construim comunitatea Ospitalierii. Iar în momentul în care instrumentul de recrutare va fi eficient, vom introduce abonamente doar pentru angajatori, dar să nu intre lumea în panică fiindcă, vom practica prețuri exagerat de accesibile.

Cum ați muncit pe timpul carantinei? (eu la Casa TIFF am fost dispecer pentru delivery)

VȘ: Mai mult am așteptat, mi-am dezvoltat skillul “răbdare” destul de bine. De muncit a muncit Radu (programatorul). Din fericire stau la curte și în sfârșit am simțit primăvara după mulți ani în care nici nu știam când a și venit vara.

Dar am fost destul – și sunt – îngrijorat pentru toți cei care activează în industria ospitalității și sper că efectele economice să nu fie atât de nasoale pe cât se preconizează. Încerc să fiu optimist.

Lansarea platformei a fost planificată pentru această perioadă a anului sau situația COVID 19 a fost o bună oportunitate de a lansa platforma?

VȘ: Planul nostru era să lansăm ospitalierii.ro în aprilie (2020), dar din varii motive nu am reușit și nu a avut legătură cu COVID19. Inițial recunosc că m-am panicat când a venit starea de urgență și am crezut că îmi va afecta proiectul. Dar mi-am dat seama repede că de fapt îmi oferă timp să pregătesc și mai bine terenul pentru lansare. Nu pot spune că nu ne afectează deloc pandemia, dar eu o văd ca pe o oportunitate pentru a dezvolta platforma pas cu pas, iar când lucrurile vor reveni la normal, platforma să fie deja eficientă pentru cei care își caută un loc de muncă sau care vor să recruteze.

De când ai lansat ospitalierii.ro ai observat ceva tendințe în domeniul nostru?

VȘ: Am observat că în ciuda situației actuale, se recrutează constant. Eu zic că este un semn bun și sper că cei care și-au pierdut locul de muncă să își găsească locul cât mai repede.

Colindând localurile din Alba Iulia, am aflat că proprietarii de restaurante nu se grăbesc să deschidă și în interior pentru că le frică de controale. Mă gândesc că și la nivel național există această teamă.

Dar cel mai important. De vreo 2-3 ani, observ tot mai mulți tineri care tratează cu profesionalism meseria de barman sau barista. Sunt tineri care au înțeles că poți să ai o carieră și în industria ospitalității. Sunt “invadat” pe facebook sau instagram cu podcasturi, video-uri cu flair bartending, etc. E frumos tare și vorba aia: the future is bright!

Dacă dorești să comunici celor care citesc această postare, te rog!

VȘ: Ne puteți susține și pe:

Facebook – https://www.facebook.com/ospitalierii

Instagram – https://www.instagram.com/ospitalierii

Citește Ghidul pentru barman începător AICI

Sunt foarte curios să văd ghidul fiindcă mi-ai spus de el și nu am reușit!
Mulțumesc încă odată pentru timpul acordat.

VȘ: Te salut și îți mulțumesc pentru întrebări!

Guys, el a fost Vali Șerban și al lui Ospitalierii.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.