Cred că la un moment dat toți am fost încadrați în cel puțin un stereotip și nu de fiecare dată ne-am simțit tocmai bine datorită acestui lucru.

Suntem crescuți cu unele stereotipuri și cu mentalități care nu ne sunt neapărat utile și până la urmă nu ne ajută să-i înțelegem pe cei din jurul nostru și astfel să putem dezvolta o altfel de relație, mai simplă și mai plăcută.

În România, stereotipurile legate de domeniul ospitalității sunt grămadă, mai degrabă erau (încep să mai dispară). Niciun părinte nu dorește să-și vadă copilul construindu-și o carieră în acest domeniu, dacă lucrezi în acest domeniu, fie ești student fie nu ai fost în stare să faci altceva. Și bineînțeles că foarte mulți așa se și comportă cu personalul din acest domeniu, conform acestor mentalități.

Ei bine hai să încercăm să clarificăm câteva lucruri:

  1. Toți suntem oameni
    Chiar dacă unul lucrează la salubritate, altul la un atelier auto, altul în bar și altul în bancă, societatea asta nu poate funcționa fără toți cei enumerați și mult mai mulți. Nu suntem cu nimic mai buni dacă desconsiderăm o persoană pe baza profesiei sale, poate îi place ceea ce face și acest lucru este cel mai important.
  2. Trebuie să pornești de undeva
    Ca în orice alt domeniu, nu poți ieși de pe băncile școlii și să ocupi imediat o funcție de conducere. Ai nevoie de experiență și cunoștințe pentru asta. E logic să începi de tânăr și să te zbați să ajungi sus, la fel ca în celelalte domenii, nici directorul de multinațională nu a stat acasă să aștepte sa fie numit în funcție.
  3. Nu e simplu să “duci o tavă”
    Pentru a putea ajunge sa duci acea tavă trebuie sa acumulezi cunoștințe, sa poți recomanda preparate prezentându-le și în același timp ajutând oaspetele să-și aleagă preparatele care i se potrivesc, sa anticipi nevoile sale și să ai grijă să revină. Să cunoști întregul meniu și minim încă două sau trei detalii despre fiecare produs în parte.
  4. Nici “să torni în pahare” nu e ușor.
    Aici ai nevoie să cunoști și mixologie, să știi care distilat cu ce aromă se potrivește, să memorezi rețetele, să-ți pregătești barul pentru a putea servi orice oaspete îți trece pragul, să ai grijă la toate normele de igienă fiindcă toate astea sunt o responsabilitate pe care un barman trebuie să o poarte.
  5. Dar mai ales să gătești!
    După cum ziceam și mai sus, ai atât de multe lucruri pe care trebuie să le pregătești, de care trebuie să ții cont pentru a putea livra un preparat. Toate alergiile posibile și imposibile și mai ales căldura de lângă aragaze și cuptoare! Plus cerințele unor oaspeți care își doresc să modifice rețeta după placul lor.
  6. Personalul din HoReCa are probleme cu alcoolul
    Nu e chiar așa! Faptul că ai la dispoziție o multitudine de distilate și de cocktail-uri nu presupune că trebuie să le bei pe toate. Plus de asta sunt anumite restricții și o etică. Dacă ești băut nu îți poți duce sarcinile până la capăt. Dacă ești dependent, tentația ar fi prea mare. Ca în orice domeniu, problemele legate de alcool nu-ți pot face decât rău.
  7. Lucrând în baruri viața este o petrecere!
    Pentru oricine merge la o petrecere trebuie să fie cineva care să-i servească, să prepare și să organizeze. De fiecare dată când are loc un eveniment cineva trebuie să se îngrijească de bunul mers al evenimentului. Dacă toată lumea ar bea, ar fi un fiasco.

Tu de ce stereotip te-ai lovit până acum? Fie că muncești în HoReCa fie că nu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.